Drama vietii

Azi mi-am intalnit cu persoana remarcabila, Alexandru, un vechi prieten de-al meu pe care l-am considerat ca si fratele meu, genul de intelectual lucid cu o viata interioara tensionata de intrebari fundamentale, de raportul dintre principii si existenta care sun niste constiinte care se confunda cu realitatea.

Drama sa a constat in interpretarea vietii lui ca o meditatie asupra ,,incompatibilitatii” dintre exigentele unei morale absolute, rationale si absurde si realitatea concreta.

Alexandru insusi, inainte de sinucidere, si-a recunoscut infrangerea printr-un bilet, probabil inaspirat dintr-o piesa de teatru: ,, Lumea asta din care iti tragi hrana este atat de abjecta, incat nu te accepta si nu te tolereaza decat cu pretul complicitatii”.

Alexandru a fost intotdeauna obsedat de ideea de justitie absoluta, in dialogurile sale este dezvaluita rigiditatea in convingerile abstracte, indepartarea de adevarurile relative ale societatii si ale timpului in care traieste.

Dreptatea sa este inumana cel putin abstracta, absolut pura ca o geometrie, astfel ca goana lui dupa absolut devine o vraja, o iluzie experimentata de un om insetat de apa care se afla intr-un pustiu. Absolutul devine pentru el un izvor nesecat, un sfant Graal dupa care toata viata a luptat.

Putem afirma ca el nu vede lucruri, ci idei, si ca acestea pedepsesc cumplit: ,,Ni se spune să ne amintim ideea şi nu omul, pentru ca un om poate da greş, poate fi prins, poate fi ucis şi uitat. … o idee încă mai poate schimba lumea.Am fost martoră directă a puterii ideilor.Am văzut oameni ucigând în numele lor… şi murind apărându-le.Dar nu poţi săruta o idee… nu o poţi atinge sau nu o poţi ţine. Ideile nu sângerează, ele nu simt durere.Ele nu iubesc.” Logica asta pura sfarseste iremediabil in marasmul incertitudinilor. Dreptatea asta formala, abstracta il va lasa suspendat in gol.

Estenta dramei sta in tensiunea creata intr-o constiinta singularizata si societatea sau indivizii din ambianta, ilustrandu-se dualitatea omului perigetic care poate fi univoc ca si Alexandru, dar numai momentan.

Consegvent si ferm in ideile sale de justitie, de dreptate absoluta, alexandru devine ambiguu in raport cu elementele concrete de viata cu care venise in contact sau pe care le cunoscuse in viata sa atat de zbuciumata. In momentul in care isi da seama de propria duplicitate drama interioara care inaite ardea mocnit in interuiorul sau acum explodeaza, rezolvnadu-se in sens absolut.

Aceasta este o drama a intelectualului, o drama a contradictiilor in care se zbate o constiinta, o inteligenta severa cu ea insasi. Aceasta poate fi considerata ca o meditatie asupra absolutului inteles ca o aspiratie umana.

Foamea de certitudine si puritate a lui Alexandru il devoreaza, fara certitudine nu va exista niciodata adevar si nu va exista frumusete pe lume. Axa sufleteasca a sa este total zdruncinata, astfel ca el ajunge sa isi puna intrebarea fundamentala asupra rostului de a mai continua existenta sa pe aceasta lume, continuitatea unei vieti in care toul ti se da atat de carpit si de indoielnic.

Drama din sufletul sau, sau mai bine zis din ratiunea acestuia, are un final paroxistic, moartea sa.

Advertisements

~ by Dark Knight on April 16, 2007.

One Response to “Drama vietii”

  1. de ce ai bagat textul lui petrescu? ca sa arati ca pe langa analfabet si incuiat la minte mai esti si plagiator? dar trebuie sa recunosc ca sunt o pipita proasta de la limbi care nu vede padurea de copaci.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: